Tot ce vă scriu azi este rezultatul experimentelor și experienței mele acumulate în ultimii ani de când am început prima dată să fiu vegetariană (în clasa a XI-a). Nu vă spun să faceți ca mine sau că e neapărat adevărat ce vă spun eu aici, dar pot să spun că personal simt că este adevărat și firesc. Mai ales pentru femei.
Sincer, îmi este greu să răspund la întrebarea: "De ce ai devenit vegetariană?" Habar n-am. Am uitat, parcă ar fi fost acum 1000 de ani sau parcă aș fi aterizat dintr-o lume paralelă. Știu că nu a fost pentru animale, nu a fost în urma unei iluminări din Cosmos, a fost mai mult din frică dacă stau bine să mă gândesc. În clasa a XI-a ne venise un profesor nou de biologie pe care foarte rapid a ajuns toată școala să-l poreclească Cancer. Era exigent și nu știu cum făcea că nu era oră în care să nu ajungă cu discuția la cancer. "Dacă mâncați aia, faceți cancer, dacă vă îmbrăcați cu haine de la chinezi faceți cancer, dacă respirați faceți cancer". Și așa au început zilele și nopțile mele de citit articole pe internet, de implicare în cât mai multe grupuri de vegani de pe facebook, de dat like la o mulțime de pagini despre chestii sănătoase, de cheltuit banii de bursă pe cărți de pe libris etc. Toată cercetarea asta a fost obositoare, mai ales că eram singură în horă. Nici nu mă sprijinea nimeni, iar cei care ar fi putut să mă încurajeze mai rău mă stresau: "Poate te găsesc leșinată în stația de autobus dacă nu mănânci carne" (mami). Când eram în focul cercetării și transformării mele, îl văd întâmplător, când mă trimisese nu știu ce profă să duc nu știu ce la secretariat în timpul orei, pe domnul profesor fumând la balcon. Sincer pentru mine a fost un șoc. Omul care ne dădea o mie de sfaturi și ne amenința zilnic că vom muri de cancer, fuma liniștit la balcon (într-un fel pe ascuns). Probabil fiind și stresată și dezorientată, am lăsat mai moale cercetările mele și am devenit mai relaxată, am ieșit din toate grupurile de facebook care deja mă amețeau cu exagerările lor, am dat dislike la paginile agresive prin postările lor și am încercat să mănânc și să gătesc cum simt, simplu.
Dar "microbul" deja intrase în mine. E ca atunci când ai găsit adevărul și simți undeva în adâncul sufletului tău că e calea cea bună dar în exterior sunt o groază de rahaturi care te perturbă și te fac să nu ai încredere în intuiția ta.
Dacă aș putea da timpul înapoi aș fi rămas fidelă acestui sentiment de adevăr până la capăt. I-aș fi ignorat pe cei care comentau și se uitau ciudat la mine (chiar și pe maică-mea) și mi-aș fi văzut de drumul meu. Dar n-am făcut asta și am avut scurte perioade când m-am mai întors la carne. Ce vreau să spun e că după ce renunți la carne o perioadă (la mine au fost suficiente 3 luni, dar 3 luni grele) nu ți se va mai părea niciodată la fel gustul. Care gust? Oribil. Și nici nu vei mai simți pofta aia de carne. Cum spuneam, primele 3 luni au fost grele, făcea maică-mea chiftele prăjite (parcă în ciudă) și eu stăteam în pat în camera mea și mă luptam să nu cobor să mănânc. Mă înnebunea mirosul. Acum, SINCER, pot să stau cu nasul în grătar sau în orice chestie ispititoare care conține carne și să mă lase rece. Și când am mai mâncat carne la insistențele rudelor cel mai adesea, nu mi-a provocat deloc plăcere, din contră. Dar am mâncat pentru ei. Mare greșeală și mare PROSTIE (prostie în stare pură). Și asta se aplică oricărui aspect al vieții noastre. Dacă nu vrei să faci ceva, nu face. Nu te lua după X și Y. În fine, deja mă întind pe prea multe planuri.
Titlul acestei postări este de fapt altul. Dar am avut nevoie de o introducere și oricum tot am promis că voi scrie despre drumul meu vegetarian (și încă mai am destule de zis).
Cum am tot citit eu articole pe net am ajuns și la cosmetice, evident. Și mi-am făcut tot felul de invenții naturale. Unele nu mi-au ieșit perfect, dar altele au fost chiar geniale. Aveam o rețetă super de demachiant pe care am pierdut-o și una de apă de trandafiri. Încă mai sper că le voi redescoperi într-o bună zi. Dar cel mai mare câștig, zic eu, a fost cu rețeta de deodorant, pe care am tot adaptat-o în anii ăștia și am tot schimbat rețeta până am rămas cu niciun ingredient. Sună ciudat? La deodorantul natural n-am renunțat nici în momentele mele de rătăcire când mai mâncam carne.
Trecerea mea de la deodorantul din supermarket la deodorantul invizibil a fost oarecum treptată. Prima dată am schimbat deodorantul nociv cu unul mai puțin nociv luat de la farmacia naturistă (cel puțin ăla nu conținea aluminiu și parabeni, parea ok la ingrediente). Dar tot nu avea cum să fie 100% natural. Apoi am găsit o rețetă simplă de facut acasă:
DEODORANT HOMEMADE (I VARIANTĂ):
- ULEI DE COCOS
- BICARBONAT
- AMIDON
- CÂTEVA PICĂTURI ULEI ESENȚIAL (LAVANDĂ/ PORTOCALĂ ETC)
Pentru rețeta asta garantez că nu se va simți niciun miros neplăcut și nu vi se vor păta hainele (nici alea negre). Am fost și la seri de dans unde am dansat până dimineața și unde am fost îmbrăcată cu tot felul de rochii de diferite culori și din diferite materiale. Nicio pată, niciun miros. Transpiri, pielea respiră, cum e natural, dar nu miroși și nu te pătezi.
Apoi am renunțat la amidon, pentru că nu prea îi vedeam rostul.
După o vreme am renunțat și la bicarbonat și la uleiul de portocală și am rămas doar cu uleiul de cocos. Și ca să vezi, același efect.
În ultima vreme nu mai folosesc nimic. Deodorantul meu este un stil de viață sănătos, o alimentație cât de cât curată și un psihic echilibrat (+ apa și săpunul, normal. Săpun natural făcut de cineva, luat de pe net). Când știu că nu respect treburile astea atunci mă dau cu o felie de lămâie sau cu puțin ulei de cocos când merg undeva, între oameni (vorba aia). Așa, pentru orice eventualitate. Mirosul neplăcut apare doar atunci când nu suntem proaspăt spălați și s-a adunat praf de exemplu sau când avem multe toxine în corp (dulciuri, carne, prostii).
Pentru femei mai ales e foarte important să arunce naibii toate produsele chimice. Să fim cât mai aproape de forța noastră feminină și să (învățăm să) ne iubim. Să ne redescoperim parfumul personal. Chiar citisem un articol despre parfumul femeii. Fiecare femeie are parfumul propriu pe care copilul ei, dacă are și dacă nu folosește parfumuri sau deodorante, îl poate recunoaște dintr-o mie. Și încep să-i dau dreptate acelui articol. Mă dau foarte rar cu parfum (pentru că l-am primit de la viitorul meu soț, altfel n-aș folosi deloc) și nu mai folosesc deodorant și săpun din magazine de o bună bucată de timp și am început să-mi fie drag să mă miros, să mă îndrăgostesc de mirosul pielii mele. Sună ciudat, dar am momente când pur și simplu stau pe pat sau oriunde și îmi miros brațele și e ca un fel de acceptare și prețuire a unicității mele. Nici nu știu cum să vă explic. Probabi vi se pare dubaș ce miaun eu aici, mai bine încercați și o să știți despre ce vorbesc. Renunțați la chimicale, la parfumuri, săpunuri și deodorante din magazine și bucurați-vă de femeia unică pe care a creat-o Dumnezeu, Universul, Viața sau cum vă place să-l numiți.
Întorcându-ne la așa-zisa simplitate, consider că vom înflori cu adevărat.
CONCLUZIE:
- cu cât mai simplu, cu atât mai bine
- mai bine mai puțin sau deloc când vine vorba de produse cosmetice, parfumuri etc
- găsiți-vă o femeie de încredere care face săpunuri naturale... în fiecare oraș există cel puțin cinci
- bucurați-vă de voi înșivă, nu vă mascați parfumul natural cu toate chimicalele care vă pot îmbolnăvi grav (cât de inteligent vi se pare să ne cumpărăm deodorante din supermarketuri la care nici nu le citim eticheta și să le aplicăm zilnic atât de aproape de sânii noștri?)
- nu vă luați după numele firmei sau după faptul că scrie natural pe ele: NU tot ce are cuvântul natural scris pe etichetă se mănâncă (vorba vine)... am fost șocată de multe ori să găsesc aluminiu și parabeni pe multe etichete de la firme pe care le știam sigure.
- purtați sutien doar când chiar e musai, mai ales acum vara luați-vă o rochie vaporoasă care nu necesită sutien și bucurați-vă de libertate și de parfumul pielii voastre
sursa foto: coconutoil.com
