vineri, 21 iulie 2017

Supă cremă de linte


Nu mai știi ce să mai gătești la prânz?
Nu știi cum să-ți mai păcălești familia să faceți pauză de la carne?
Ai o zi mai grea și vrei să scapi cât mai repede de gătit?
Vrei ceva sănătos, simplu și gustos?
Ai de gătit pentru minimum 10 persoane în ziua respectivă (și vrei o rețetă rapidă și ieftină)?
E zi de post și vrei să mai schimbi meniul?

Ai dat click unde trebuie!
Îți prezint noul meu As din mânecă în materie de gătit rapid, sățios și sănătos:


SUPĂ CREMĂ DE LINTE (de post)

Din nou, nu vă voi da gramaje exacte. Dar nu vă stresați, veți vedea că totul decurge natural. Procentele le alegeți voi, fiecare familie are alte gusturi și al număr de membri etc.

Se ia o oală în care se aruncă:
  •  linte roșie (pentru o oală de mărime medie am pus prima dată când am făcut rețeta jumătate de pachet, azi am pus tot pachetul și a ieșit extra cremoasă treaba...deci depinde de voi și mai depinde și de câți cartofi puneți: puteți pune jumătate de pachet de linte și mai mulți cartofi, iese perfect)
  • cartofi din grădina soacrei (cine n-are soacră, să-și cumpere): tăiați cubulețe să se fiarbă rapid
  • morcovi (prima dată am pus prea mulți pentru că sunt obsedată puțin de morcovi și a ieșit cam dulce supa, unul mediu ajunge, sau doi mici... depinde cât de mare alegeți să fie oala... prima dată când am făcut rețeta am gătit pentru 4 oameni, azi am gătit pentru 12)
  • pătrunjel rădăcină (dacă aveți în ziua aia în casă, dacă nu, merge și fără)
  • ceapă curățată și aruncată întreagă
  • ardei roșu kapia 
  • 2 foi de dafin dacă aveți
  • turmeric (dacă aveți și vreți)
  • apă (evident...) cât să acopere bine tot 
  • bulion (depinde cât de olteni sunteți, eu am pus cam 500 ml)
Le lăsăm să fiarbă până ne rezolvăm alte treburi (cam 20-30 minute, depinde de morcovi, ei sunt mai figuranți) și spre sfârșit adăugăm cimbrul din grădină (ăla e cam musai, eventual puneți uscat dacă nu aveți crud), vegeta vegană (dacă aveți), boia (dacă sunteți obsedate ca mine...cu toate că am pus kapia, nu ar mai fi nevoie de boia), piper și sare (eu nu am pus pentru că buni e încă la regim și sincer a ieșit foarte bun și fără). 
Adică mai pe românește: condimentați toată afacerea după bunul plac și după stilul vostru.

Blenduiești cu blenderul vertical după ce lași puțin la răcit și pui din nou pe foc câteva minute.

Și chiar înainte să închizi focul, dar se poate și după, iei frumos maxim două linguri de unt de cocos și le amesteci bine. Am făcut asta pentru că de obicei fac supa cremă de linte cu lapte de cocos. Dar n-am avut, așa că am improvizat. Și sincer mi-a plăcut ce a ieșit și voi mai folosi șmecheria asta. O face foarte cremoasă și pufoasă.

Am făcut  deja de patru ori rețeta asta și de fiecare dată am vrut să pregătesc niște crutoane alături, dar nicicum nu mi s-a arătat. Așa că dacă sunteți mai organizați/norocoși, serviți supa cu niște crutoane (cu toate că e foarte consistentă oricum, DAR suntem ROMÂNI și trebuie să luăm cu pită).

Șmecherie: dacă ai pus din greșeală prea multă apă și ți se pare că e prea lichidă după ce ai blenduit-o, ia frumos conserva de năut de rezervă din cămară și aruncă năutul acolo. Blenduiești, și își revine.

Supa asta îmi iese de fiecare dată altfel pentru că tot jonglez cu condimentele. Jucați-vă și voi cu încredere și nu vă va părea rău. La început ai mei s-au uitat ciudat la așa-zisul piure din fața lor, dar după ce au lăsat prejudecățile deoparte au fost surprinși cât de bună e.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu