Sună destul de obraznic, dar îndrăznesc să spun că e sănătos, dacă tai zahărul și îl înlocuiești cu miere sau altceva atunci clar poți să spui că ai luat un mic dejun sănătos și al naibii de delicios.
De câteva zile am o mică poftă (mică, dar e acolo!) de ciocolată sau ceva chestie nesănătoasă dulce care să conțină ciocolată. Deja suntem în a doua săptămână de post și e normal să înceapă corpul să facă fițe de detoxifiere.
Am văzut în Kaufland ieri seară o budincă vegană la plic și da, am cumpărat-o! Pofta de budincă cremoasă și ciocolatoasă a fost prea mare, iar eu prea slabă. Normal că nu a fost ce speram, avea consistența budincii ieftine și chimice pe care o mâncam când eram mici, dar parcă nu avea niciun gust, iar ingredientele erau banale. Așa că mi-am zis că trebuie neapărat să-mi fac mâine dimineață budincă. Pentru binele omenirii.
Mi-au trebuit ani de zile să-mi fac curaj să fac o amărâtă de budincă de tapioca și o cremă dulce care să aibă la bază avocado. Pur și simplu vedeam o groază de rețete pe facebook cu creme de avocado și când era să le pun în practică mă blocam, mi se păreau nefirești, cum ai mânca pizza cu miere de exemplu. Da, am și eu ciudățeniile mele. Dar vă pot spune că avocado e minunat, e tot de ce ai nevoie când vrei să faci o cremă simplă pentru prăjituri sau o budincă rapidă, sănătoasă și delicioasă.
Așa că azi a fost ziua depășirii reținerilor mele legate de tapioca și avocado ca desert. Azi a fost prima dată după șapte ani de experimente vegetariene când am făcut tapioca (perle). Am mai făcut tapioca pudră la începutul călătoriei mele și am rămas traumatizată, mi-am jurat să nu mai cumpăr așa ceva niciodată. Mă bucur că m-am vindecat azi și sigur vor mai urma multe dimineți și seri cu tapioca.
CREMĂ CIOCOLATOASĂ DE AVOCADO:
- 1 avocado copt (evident)
- praf de cacao/roșcove (azi am folosit cacao ecologică, mai aveam puțin într-o pungă, vreo 3-4 linguri)
- miere (după gust, cred că am pus vreo 2-3 linguri)
- puțin lapte de soia am pus azi (zic că merge și fără lapte dar am pus să mai sporească puțin compoziția să ajungă la toată lumea)
Mixezi totul cu blenderul vertical și te lupți cu tine însăți/însuți să nu dai atacul până nu termini de asamblat toată treaba în pahar.
BUDINCĂ DE TAPIOCA:
- lași perlele la hidratat în apă rece până mai speli un vas două prin bucătărie
- scurgi apa și adaugi laptele peste perle
- le fierbi și adaugi puțin zahăr sau miere după ce le iei de pe foc (nu mai știu cât le-am fiert dar îți vei da seama când sunt fierte, devin transparente, poți și gusta să vezi cum se simt între dinți...cam 10 min?)
- poți pune și puțină vanilie (păstaie sau pastă la borcan ar fi ideal dar e scumpă, așa că majoritatea vom pune un pliculeț de zahăr vanilat și vom spera că nu vom păți nimic de la el)
ASAMBLAREA:
Cu siguranță fiecare va asambla desertul cum va dori și mai ales cum va putea și din ce va avea în ziua respectivă. De exemplu, luând toate datele problemei din dimineața asta, eu nu am avut cum să asamblez cele 4 porții decât așa:
3 linguri tapioca la bază
3 linguri piersici din compot (tăiate cubulețe)
2 linguri tapioca
3 linguri crema de cioco
Sugestie: să băgați lingura până pe fundul paharului, să luați din fiecare strat câte puțin. La noi s-au combinat perfect cicolata cu tapioca și piersicile.
A fost o adevărată plăcere trupească și sufletească. Stomacul a fost mulțumit în sfârșit, iar sufletul... v-am mai povestit despre mâncarurile care parcă ne mângâie sufletul și ne liniștesc. Ei bine, și această budincă intră de azi în echipa lor.
Spor la improvizat și savurat!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu