marți, 30 octombrie 2018

Supă de somon

            Singura carne pe care o cumpăr din magazin (pe lângă tacâmurile din care îi fac Meduței păpica) este somonul crud cu 43% reducere din Kaufland. De vreo lună tot au somon la reducere, cu 10 lei cumperi o bucată bună de somon, 200 g, suficientă chiar și pentru 4 persoane dacă amesteci somonul cu ceva (sos de paste, tocăniță, salată etc).
            Supa asta s-a format din mers. Aveam o idee în mare să fac un fel de tocăniță de somon și am ajuns la supă. Dar nu ne pare rău, a ieșit foarte bună. Am mers, ca de obicei, pe principiul "cu ce ai prin casă = fă rai din ce ai".

SUPĂ DE SOMON
  • 200 g somon crud
  • ghee sau unt (sau ulei de măsline/cocos dacă nu aveți ghee)
  • 1 dovlecel
  • 2 morcovi mici
  • 2 căței usturoi
  • 1 ardei galben/verde
  • orez integral (sau de care ai)
  • sare
  • piper (dacă pui turmeric musai să pui și piper)
  • turmeric (opțional)
  • ierburi mediteraneene
  • anason (opțional)
  • vin alb (opțional)
  • apă
  • opțional lapte vegetal sau smântână bio de vacă
        Tai cubulețe ardeiul, morcovii și îi călești în ghee/unt/ulei + sare. După vreo 4 minute adaugi și dovleceii tăiați cubulețe și mai amesteci în timp ce tai bucata de somon cubulețe. Pui și somonul peste, mai amesteci de vreo câteva ori apoi pui orezul și apa. Lași să fiarbă până vezi că s-a fiert orezul (la mine a durat o veșnicie să se fiarbă orezul ăsta bio integral). Adaugi condimentele și gata. Dacă dorești poți să îi dai culoare cu puțin lapte de migdale/cocos/etc sau cu smântână de pe iaurtul pe care l-ai pus la prins. Cu rețeta asta n-ai cum să dai greș. Dacă ai pus prea multă apă, ai făcut o supă delicioasă de somon, dacă ai pus prea puțină apă, te-ai ales cu un fel 2 rafinat și ieftin dacă prinzi și tu somonul la reducere.
Spor la bucătărit! Și nu uita, orice ai găti și combina pentru început acasă, tot va fi mai sănătos decât semipreparate din magazine sau mâncatul în oraș pentru că tu știi ce pui și cum pui în oala aia. Succes și curaj!







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu