vineri, 19 octombrie 2018

Tocăniță de conopidă

          Când simți că nu mai știi ce să gătești azi, când ai impresia că ți s-a blocat creierul și nu mai știi ce să scoți din jobenul magic să fie și sățios și gustos și sănătos, dar și plăcut la vedere, adu-ți aminte că Dumnezeu a lăsat cuvântul și conceptul de tocăniță pe lumea asta. Agață-te de el și nu-i mai da drumul până nu te-ai scos pe ziua respectivă și ai făcut o tocăniță de stă mâța-n coadă.
          Am mers pe principiul "cu ce am prin casă". Am avut prin casă o conopidă de toată frumusețea, adusă din Ungaria, evident, doar n-o fi din România, pentru că noi suntem o țară construită pe stânci și nu avem cum să facem agricultură, de accea trebuie să importăm și merele din Polonia. 
           

          Cred că nici dacă îmi propuneam dinainte nu îmi ieșea rețeta asta așa "curată". Pentru că mi s-a terminat uleiul de cocos și pentru că azi pentru noi e zi de post și am lăsat borcanul de ghee în pace, am călit legumele doar în apă. Și Doamne, bine-a fost. Nu s-a simțit nicio diferență la gustul sau textura finală a mâncării. 

TOCĂNIȚĂ DE CONOPIDĂ

  • 1 conopidă (în funcție de cât e de mare vor ieși mai multe sau mai puține porții)
  • 2 morcovi medii
  • 2 cepe medii
  • 1 dovlecel
  • sare
  • piper
  • turmeric
  • boia
  • ierburi mediteraneene
  • "smântână" de migdale *
  • niște pătrunjel verde
*"smântâna de migdale": migdale hidratate min 12 ore + apă plată + fulgi de drojdie inactivă + ceva rămășițe de ulei de cocos puse în nutribullet/blender. Apoi băgată în frigider și folosită la nevoie. Am făcut-o cu intenția să inventez o rețetă de brânză vegană dar am avut prea puțin ulei de cocos rămas  (o linguriță) așa că am renunțat și am transformat treaba în smântână.


Prima dată am luat o oală mai mare în care am pus apă la fiert pentru conopidă. Când a clocotit am pus conopida desfăcută înainte, am acoperit cu capacul și am stins focul. În altă oală am pus două polonice din apa în care a stat conopida și peste am pus ceapa tocată și morcovii tăiați rondele. După ce s-au călit puțin am adăugat dovlecelul cubulețe. Am amestecat până a leșinat și dovlecelul puțin apoi am adăugat conopida opărită, smântâna, încă vreo 4 polonice din apa în care a stat conopida și condimentele. După ce am oprit focul și s-a mai liniștit puțin tocănița, am adăugat pătrunjelul tocat.
Bărbatul a zis că a fost bună mâncarea. Acum nu știu dacă a zis asta pentru că era mort de foame, pentru că mă iubește sau pentru că într-adevăr a fost bună. Sau poate e ca la examenul pentru permis, toate variantele de mai sus. 

Să aveți o seară liniștită și un weekend relaxant!



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu